Termosistem decorativ: Ce Este și Cum îți Poate Transforma Casa
În funcție de locul unde este construită și de anotimpul traversat, întotdeauna la construcția unei clădiri s-a căutat confortul termic, pentru a avea răcoare în perioadele călduroase și căldură în cea rece. Izolarea termică a clădirii la exterior este necesară nu doar pentru a păstra temperatura în casă, ci și pentru că astfel se reduc considerabil costurile pentru întreținerea locuinței.
Când și de ce ai nevoie de izolații exterioare la casă?
Există trei motive pentru care locuința poate avea nevoie de termoizolare, însă rezolvarea uneia dintre probleme va duce automat și la rezolvarea celorlalte două.
- Când vrei să eficientizezi costurile de întreținere – Izolație termică.
Dacă trebuie să ții mereu caloriferele deschise pentru a face căldură iarna sau aerul condiționat pentru a nu te sufoca de căldură vara, înseamnă că locuința nu este eficientă din punct de vedere al energiei. Din această cauză, nu ai parte de confortul higrotermic de care ai nevoie, adică nivelurile ideale de umiditate și temperatură din locuința ta. Conform statisticilor 57% din consum se duce către încălzirea locuinței, în timp ce aerul condiționat consuma 25%. Asta înseamnă că doar 18% din consumul total de energie îl folosim pentru alte utilități, precum iluminat, gătit și alte produse electronice și electrocasnice. Mai mult, înseamnă că menținerea confortului higrotermic al locuinței implică niște costuri foarte ridicate.
Cele mai importante lucrari de reabilitare ale unei clădiri sunt:
- izolarea exterioară a pereților,
- montarea geamurilor termopan,
- înlocuirea conductelor de distribuție.
- Când vrei să menții umezeala departe de structura casei – Hidroizolație
S-a înțeles că nu doar nivelul de temperatură, ci și cel de umiditate influențează confortul higrotermic. O mare parte din umezeala locuinței este produsă de activitățile zilnice, precum igiena personală, gătitul, spălatul și uscatul rufelor, vaselor, transpirația din timpul activităților ce necesită un efort considerabil. Pereții neizolați provoacă o creștere nesănătoasă a nivelului de umezeală în locuință. Depășirea nivelului optim de umiditate, care este între 40 și 50%, poate cauza:
- apariția igrasiei și a mucegaiului,
- apariția acarienilor,
- deformarea mobilei, lemnăriei și a parchetului,
- mirosuri neplăcute.
Apa provenită din mediul exterior, ploaie, zăpadă, ceață, se depune în pereții exteriori, infiltrându-se apoi în tencuială. O izolație exterioară eficientă nu implică numai materiale inerte termic, ci și folii bariere de vapori, care au un efect anticondens și opresc pătrunderea umidității în locuință. Hidroizolarea se realizează prin izolare interioară și o atenție deosebită le este acordată subsolurilor și acoperișurilor, care iau frecvent contact cu pânza freatică, respectiv precipitațiile.

- Când vrei să izolezi fonic locuința – Izolație fonică
Oricât de liniștită este zona în care locuiești ar trebui să fie complet izolată de civilizație pentru a nu avea niciodată probleme cu zgomotul. Se consideră că poluarea fonică prezintă un risc mare pentru sănătate și poate cauza stres, tulburări ale somnului, hipertensiune și poate duce chiar la pierderea treptată a auzului. Dacă poluarea fonică cu care te confrunți zilnic este greu de evitat, izolarea exterioară te poate ajuta să împiedici o mare parte din aceste zgomote de a intra în locuință. Dacă dorești ca zgomotele să nu iasă din locuință, metoda cea mai sigură rămâne izolația interioară.
Izolația exterioară versus izolația interioară
Izolația exterioară
Avantaje:
- Este cea mai eficientă pentru izolația termică, izolând peretele de temperatura exterioară, nu locuința de temperatura peretelui,
- Este eficientă în hidroizolație și izolație fonică,
- Nu afectează spațiul locuibil, nefiind nevoie de renovare pe interior pentru a o aplica,
- Pot fi folosite mai multe tipuri de materiale.
Dezavantaje:
- Este mai costisitoare,
- Presupune un efort logistic ridicat în cazul clădirilor înalte.
Izolația interioară
Avantaje:
- Este mai ieftină,
- Poate fi folosită cu succes la antifonare,
- Este o opțiune bună în cazul construcțiilor cărora izolația exterioară le-ar schimba designul,
- Se poate folosi în diverse etape ale construcției pentru a izola încăperi speciale, ca subsolul.
Dezavantaje:
- Micșorează considerabil spațiul util al încăperii,
- Necesită îndepărtarea totală a zugrăvelii,
- Necesită demontarea caloriferelor și schimbarea diblurilor de fixare cu unele mai lungi,
- Pereții nu mai pot fi decorați cu tablouri sau alte obiecte care trebuie atârnate în cuie,
- Se poate fi folosi un polistiren subțire, special pentru izolații interioare, însă este mai costisitor.

Polistirenul expandat acoperit cu rășină minerală ca soluție pentru izolația exterioară
Nu există un material perfect pentru realizarea izolației exterioare, însă polistirenul expandat este una din opțiunile cu care se poate realiza o izolație exterioară care să facă față condițiilor meteorologice din zona în care se află locuința dar și nevoile decorative ale acesteia.
- Polistirenul expandat este materialul cel mai folosit la izolarea fațadelor de locuință în parte datorită costului său convenabil, comparativ cu alte materiale izolatoare.
- Materialul este ușor și nu îngreunează fațada casei.
- Permite circulația vaporilor acumulați în interiorul casei.
- Împiedică formarea igrasiei și a mucegaiului.
Acestor calități ale polistirenului expandat li se adaugă rășina minerală care vine și îmbracă partea din față a panoului pentru a-i da rezistență mecanică și o mai mare ușurință la îmbinarea între plăci, rezultând astfel un termosistem decorativ mult mai eficient și rezistent. În cazul panourilor de polistiren expandat acoperit cu rășina minerală nu mai este nevoie de aplicarea masei de șpaclu și nici a plasei de armare. Polistirenul expandat acoperit cu rășină minerală face parte dintr-un termosistem decorativ de exterior, adus pe piață de Elegance Decor pentru calitățile sale excepționale. Cu un design elegant, termosistemele decorative de exterior de la Elegance Decor au un dublu rol, atât decorativ, cât și de a asigura o temperatură optimă în clădire, indiferent de anotimp.
Panourile de termosistem decorativ din colecția Elegance Decor au dimensiuni de 200 x 50 x 4 cm, de calitate premium, sunt pre-amorsate și se pot șlefui și în felul acesta îmbinările pot ieși perfecte. În final, pentru obținerea designului dorit se vopsește fațada cu o vopsea specială de exterior.
Izolarea casei din punct de vedere termic este o etapă importantă, asigurând confortul locatarilor, un atu suplimentar în cazul folosirii de termosistem decorativ din colecția Elegance Decor îl constituie calitatea decorativă a termosistemelor, acestea aducând un plus de design fațadei și conferind clădirii un aspect plăcut.