Decorarea tavanului. Soluții pentru camere cu pereți înalți
Poate cel mai comun și la îndemână în decorarea unei case și cu care suntem foarte obișnuiți este tavanul alb. Aceasta este soluția la îndemână, mai ales atunci când există un buget limitat sau suntem într-o lipsă totală de idei. Sunt sigur că așa este pentru că la intrarea într-o casă sunteți surprinși de tavan foarte rar și numai atunci când acesta nu este alb imaculat. De multe ori nu numai lipsa ideilor sau a bugetului generează această situație, de multe ori vina provine și din lipsa de interes, tavanului îi acorzi mult mai puțină atenție decât suprafețelor aflate la nivelul ochilor.
Nu încape nicio îndoială că tavanul zugrăvit în alb simplifică foarte mult restul procesului de amenajare, dar decorat altfel poate transforma un spațiu convențional într-unul creativ și plin de farmec. Tavanul este o oportunitate pentru adăugarea unei note distinctive în orice încăpere. În plus, remodelarea celui de-al cincilea perete al unei încăperi este o metodă rapidă și mai puțin costisitoare de renovare, comparativ cu reînnoirea aspectului întregii încăperi. O soluție potrivită pentru a adăuga un plus de eleganță încăperii este folosirea de scafe tavan.
Al cincilea perete din încăpere
Tot timpul vorbim despre cât loc există într-o cameră și cât de multă mobilă putem baga în ea, dar despre înălțimea camerei ne interesează foarte puțin, mai exact la camerele mici, unde acoperim toată înălțimea camerei pentru a avea mai mult spațiu de depozitare și de a „mări vizual camera”.
Cum ar trebui să percepem înălțimea camerei?
1. O cameră cu înălțime mai mică, între 240 și 280 cm este o cameră intimă, la care nu este indicat să încărcăm prea mult tavanul. Este suficient să folosim o cornișe de tavan, respectând regula lui 5%, adică lățimea cornișei să nu depășească 4-7% din înălțimea camerei, sub nicio formă mai lată.
Un efect benefic în creșterea intimității îl poate avea ca în loc de cornișe să folosim scafe tavan, care acoperă o instalație de becuri sau scafe tavan pentru profile bandă led.
Nu este o tehnică decorativă noua, dar este eficientă. Pe tavan puteți aranja un chenar subțire, adesea numit „oglindă”, cel mult o rozetă simplă și nu foarte în relief. Chenarul poate despărți zone de nuanțe apropiate ale aceleași culori, dând un efect tridimensional foarte atractiv. Tavanul va arăta aproximativ ca o casetă sau ca o tavă întoarsă, dând iluzia de înălțime.
Este bine știut faptul că oglinzile propriu zise măresc spațiul, iar pentru o încăpere cu o înălțime mică este soluția ideală. Se poate placa în centru tavanul cu plăci de oglindă, lăsând un chenar de circa 30 sau 40 cm de-a lungul pereților. Acestea nu numai că măresc vizual încăperea, dar oferă și o notă de eleganță și rafinament spațiului amenajat.
2. O cameră de înățime medie, asta însemnând între 280 și 350 cm, este o încăpere care sub nici o formă nu îți poate da senzația că te sufoci. Într-o astfel de situație se poate vorbi despre mai multe și mai generoase decorațiuni pentru tavan.
Pentru că nu vor coborî foarte mult înălțimea aparentă a camerei, aici se pot folosi cornișe și scafe tavan, sau chiar împreună. Dacă la camera cu înălțime mică să folosești ambele profile însemnă un compromis, cele două având lățimi foarte înguste, în cazul acesta te poți duce spre 20 cm.
Poți folosi profile decorative sub forma unor grinzi de tavan, potrivite nu doar pentru cabanele de la munte sau pentru o bucătărie rustică, dar și pentru mansarde sau apartamente cu tavane de înălțime medie, în stil boho-chic sau chiar și scandinav. Sunt din poliuretan și majoritatea vin deja vopsite în culoarea și textura lemnului. Cu siguranță, vor fi mai accesibile și mult mai ușor de fixat decât dacă ar fi din de lemn masiv prelucrat.
Dacă se potrivește cu stilul gândit de tine, într-o astfel de cameră poți decora tavanul cu plăci decorative. Sunt modele tridimensionale care se lipesc direct pe tencuială. O variantă de efect poate fi continuarea modelului de pe tavan pe peretele de accent.
Începând de la camerele de înălțime medie, pe tavan poți face o împărțire în careuri cu cornișe pe margine și eventual cu brâu, de dimensiuni nu foarte mari. Ca și în situația grinzilor tavanul nu poate coborî cu mai mult de 15 la 20 cm. Folosirea preponderentă în amenajarea interioară, pe tavan a elementelor decorative din poliuretan, în funcție de model, profile, panouri, rozete, casete decorative, se pretează tuturor stilurilor de design. Deși sunt niște elemente aparent simple, fac o mare diferență în aspectul locuinței.
În spațiile amenajate în stil clasic, dar nu neapărat, tavanul poate fi decorat cu o rozetă 3D, care poate susține un candelabru cu un look prețios în mijloc și care va avea un efect spectaculos. Vestea bună este că rozetele accesibile pot fi comandate aproape de la orice magazin de bricolaj, iar cele din polistiren se încadrează bine pe tavan și sunt foarte convenabile la preț.
Cu sau fără chenar „oglindă” pe tavan poți fixa un tapet sau chiar un fototapet, cu modele florale sau geometrice, funcție de stilul designului adoptat. La varianta cu fototapet candelabrul sau lampa centrală de tavan nu pare potrivită, lumina ambientală poate fi dată de spoturi sau bandă led.
Încă de la această înălțime de cameră se poate pune problema unui tavan fals. La situația anterioară, tavanul fals coboară în centrul încăperii, lăsând de jur împrejur, un spațiu retras pe lângă pereți cu circa 20 la 25 cm în care să se găsească sistemul de iluminare.
3. O cameră de înălțime mare este o cameră cu peste 350 cm. Într-o astfel de cameră îți poți da frâu liber imaginației și pune în practică aproape orice idee, indiferent de stilul de design abordat.
Se pot folosi tavane false cu unul sau mai multe nivele lucrate cu gips carton. Mai mult ca sigur se vor folosi sisteme de iluminat încadrate în cornișe sau scafe tavan. Într-un astfel de tavan rozeta și chenarele decorative nu mai sunt îngrădite de dimensiuni. Mai mult rozeta poate fi înlocuită de domul de tavan. Dacă este cazul unui living cu tavan împărțit în careuri, pot fi folosite chiar mai multe domuri.
Nu va fi nici o problemă cu folosirea de tavan extensibil. Membrana elastică translucidă, opacă, mată, lucioasă, iluminată, cu fibră optică, printată, în orice variantă o alegi, cu siguranță va fi un element care va atrage privirile oaspeților.