Designul pe care l-ai ales pentru casa ta, fie că este interior sau este exterior, este un design care te reprezintă, acesta vorbind despre tine. De aceea, întotdeauna, între aspectul de la interior și fațada casei trebuie să existe o armonie.

Atunci când ne mutăm într-un nou spațiu sau chiar construim unul, ne gândim deseori la cum va arăta pe interior, la ce culoare vor avea pereții, ce tip de pardoseală și ce stil de mobilă alegem, însă uităm să punem accentul și pe exteriorul clădirii, mai exact pe fațada ei. O fațadă impresionantă o să atragă privirile și o să stârnească curiozitatea trecătorilor legat de ce se întâmplă în interior.

Cum faci să alegi fațada corectă când ai la dispoziție o mulțime de profile decorative de exterior? Trebuie doar să te lași inspirat de modele propuse pentru a descoperi ceea ce se potrivește casei tale.

Ce face o clădire frumoasă?

Un design reușit poate schimba aspectul unui lucru, iar motivația noastră este să schimbăm aspectul clădirii cu ajutorul elementelor arhitecturale personalizate, adică cu profile decorative de exterior care pot echilibra o clădire și pot să exprime povestea frumoasă a acesteia, astfel încât să fie ușor de remarcat de către orice privitor.

De-a lungul anilor arhitectura și materialele de construcții s-au schimbat și s-au adaptat la cerințele noi. Așadar și producerea elementelor arhitecturale s-a modernizat pentru a face față noilor tehnologii de construit. Elementele arhitecturale personalizate asigură unicitate și echilibru fiecărei case.

Secretul unei fațade frumoase stă în designul și stilizarea ferestrelor cu ajutorul unor elemente de decor numite ancadramente de ferestre. Ancadramentele de ferestre sunt chenare decorative ieșite în relief cu un design deosebit care se montează în jurul acestora și îi dau un plus de stil și frumusețe. Acestea sunt potrivite pentru toate tipurile de case, indiferent de stilul lor și au un impact vizual puternic. Puteți monta ancadramente la diferite clădiri, ele se potrivesc aproape peste tot, dând stil și eleganță acestora.

Ancadramentele exterioare de ferestre sunt profile decorative de exterior care sunt elemente de finisaj ce vă ajută să individualizați casa. În funcție de stil, de dimensiunile casei sau mărimea ferestrelor puteți alege dintr-o gama variată în funcție de necesitățile casei pe care doriți să o decorați.

Ancadramentele de ferestre au un puternic impact vizual ce accentuează stilul și dau forma fațadelor. Spre deosebire de cele din polistiren, ancadramente de ferestre din poliuretan pentru fațadele caselor sunt realizate din materiale dure, poliuretan de înaltă densitate sau fibra de sticlă, au o greutate scăzută și sunt special tratate împotriva apei, a acțiunii razelor solare sau a altor intemperii.

Cum poți scoate în evidență exteriorul casei tale?

Avantajele montării de profile decorative de exterior de ferestre și uși

Un avantaj aparte al acestor profile decorative de exterior de ferestre este materialul din care sunt fabricate, polistiren expandat cu strat mineral. Sunt ușor de montat și prezintă rezistență la apă și îngheț. Partea cea mai interesantă este faptul că îți pun la încercare creativitatea. Mai exact, aceste profile decorative din polistiren și poliuretan vin într-o culoare deschisă și pot fi vopsite în orice culoare cu vopsea lavabilă de exterior. Mulți cred că materialul fiind ușor nu este cel mai potrivit și rezistent. Arhitecții contrazic această ipoteză și chiar susțin că cel mai mare avantaj al acestui tip de ancadramente este chiar rezistența. De fapt, acel strat protector din material compozit este cel care îi conferă o rezistență mecanică bună și o rezistență la condițiile meteo extreme. Așa că, indiferent dacă plouă torențial, vântul bate haotic și zăpada nu încetează să cadă, ancadramentele tale vor fi tot acolo și vor scoate în evidență fațada casei tale la fel de mult.

Totul despre decorațiunile exterioare ale unei case

După ce ți-ai ales tipul de fațadă, mai exact tipul de materiale pe care vrei să le folosești, culorile și stilul care se potrivește personalității tale, e momentul să treci și la capitolul detalii. Detaliile care fac diferența, pentru că au rolul de a pune în valoare arhitectura casei, îi conferă un aspect mai prietenos și o îmblânzesc, dar au și un rol funcțional. Însă, atunci când alegi decorațiunile exterioare, este necesar să ții cont de stilul fațadei și să îl accentuezi în diverse forme, pentru că daca vei îmbina stilul clasic cu cel contemporan într-un mod nepotrivit, rezultatul final s-ar putea să fie unul nefericit.

Ancadramente pentru uși și ferestre, pe care le putem numi și ramele ferestrelor sau ușilor, sunt realizate conform cerințelor actuale din polistiren expandat laminat cu o rășină minerală. Pentru a obține un aspect natural și fluid, este recomandată atenția sporită la montaj. În general, fiind vorba despre finisaje, toate atenția este pe ele și se va vedea dacă nu se respectă instrucțiunile de montaj. După ce acestea sunt montate cu ajutorul adezivului de polistiren, se aplică amorsa și vopseaua lavabilă de exterior peste ele. Ancadramentele au un rol pur estetic, doar rășina de pe ele protejând realmente în față condițiilor climaterice.

  • Cornișele sunt utilizate pentru a face trecere între acoperiș și pereții casei, dar și pentru a oferi protecție în fața vântului, ploii și zăpezii. Acestea, la fel ca și ancadramentele pentru uși și ferestre, sunt realizate din polistiren expandat laminate cu o rășină specială și pot căpăta diverse forme, de la cele minimaliste până la cele în stil clasic, bogate în detalii.
  • Brâurile decorative sunt utile atunci când vrei să delimitezi etajele unei clădiri, dar și să oferi un plus de personalitate casei. Pentru a rezista în fața intemperiilor, se realizează din polistiren expandat laminat cu rășină adaptată condițiilor meteo, peste care se aplică vopsea lavabilă, după montare.
  • Atunci când vrei să maschezi într-un stil plăcut estetic structurile de rezistență ale unei clădiri, le îmbraci în coloane decorative, realizate din polistiren expandat cu laminare, rezistente la condițiile climaterice. Aceste coloane se întâlnesc mai ales în cazul caselor cu un stil arhitectural vechi, interbelic, accentuându-le frumusețea și oferindu-le eleganță.
  • Pilaștrii sunt stâlpi ornamentali, alcătuiți din trei elemente, mai exact capitelul, trunchiul și baza și au rolul de a înfrumuseța fațada clădirii, prin oferirea de volum și eleganță. La fel ca și celelalte profile decorative, pilaștrii sunt realizați din același material, foarte rezistent în fața intemperiilor, care se finisează cu o vopsea lavabilă în culoarea dorită.